Când totul în jurul nostru este în continuă schimbare este nevoie să devenim mai flexibili și să ne adaptăm diverselor situații care apar.

Creșterea flexibilității mentale ne ajută să rămânem calmi în situații dificile, permițându-ne să facem față dificultăților mai eficient și să navigăm mai bine în situații stresante pentru a obține rezultatele dorite. Așadar, cum putem fi mai flexibili în viață?

Primul pas este să ne concentrăm pe momentul prezent, iar concentrarea pe trecut și viitor ne îndepărtează de viața din prezent. A fi mai flexibil în viață necesită dezvoltarea unui sentiment de conștientizare a momentului prezent.

Un instrument prin care ne putem dezvolta abilitățile și nivelul de conștientizare este coachingul. Coachingul este o manieră elegantă de a crește nivelul de conştientizare asupra dezechilibrelor care există şi de a-i ajuta pe cei care doresc să evolueze să identifice resurse care să îi ajute să obțină performanța.

Este un instrument extrem de eficient în descoperirea adevăratelor valori şi în realizarea unei ierarhii fără de care performanţa nu poare fi optimizată, pentru că valorile personale reprezintă busola internă a fiecăruia dintre noi.

De multe ori obstacolele interioare sunt mai descurajatoare decât cele exterioare, iar conștientizarea este primul pas spre a evolua, de a depăși acele blocaje interioare.

În continuare îți oferim două instrumente de coaching, care te ghidează să conștientizezi și să identifici ce este esențial pentru tine în orice arie a vieții, și care te stimulează să găsești soluții pentru a-ți folosi timpul și energia în mod eficient.

Instrumentul 1 – Roata Vieții

Echilibrul vieții denumit mai cuprinzător Self-Leadership este personal și unic pentru fiecare persoană, ceea ce poate fi satisfăcător sau echilibrat pentru unii dintre noi poate fi stresant sau plictisitor pentru alții. Acest exercițiu crește gradul tău de conștientizare și îți permite să planifici o viață care este mai satisfăcătoare și mai împlinită, mai echilibrată. Practic, devi leaderul propriei tale vieții, gestionând mult mai bine fiecare arie din viața ta. De asemenea, ajută la clarificarea priorităților pentru stabilirea obiectivelor tale.

Cum poți completa Roata Vieții?

  1. Analizează cele 8 segmente și gândește-te cât de împlinit ești și cât de satisfăcătoare este fiecare sferă pentru tine, în acest moment.
  2. Apoi, trasează o linie pe fiecare segment care reprezintă scorul tău de satisfacție pentru fiecare sferă.
  • Imaginează-ți că centrul roții este 0 și marginea exterioară este 10.
  • Alege o valoare între 1 (foarte nemulțumit) și 10 (pe deplin mulțumit)
  • Acum, desenează o linie și scrie scorul alături (vezi exemplu de mai sus)


Menționează scorul care reprezintă nivelul actual de satisfacție, nu cum ți-ai dori să fie acea arie din viața ta!

Poți modifica semnificația segmentelor din Roata Vieții, în funcție de ceea ce îți dorești să analizezi, să conștientizezi sau unde vrei să aduc îmbunătățiri. Categoriile ar trebui să le creezi în funcție de viziunea ta asupra unei vieți pe care ți-o dorești.

Dacă este necesar, poți crea segmente noi pentru a adăuga ceva care lipsește sau adaugă un alt aspect al vieții tale, dacă consideri important. Îți poți construi propria Roata a Vieții care să te ghidere în a obține claritate unde vrei.

Gândește-te cât de împlinit te simți în fiecare arie vieții, cât de satisfăcut ești în acest moment aferent fiecărei secțiuni din Roata Vieții.

Notează nivelul actual de satisfacție (1 – nivel inferior, 10 – nivel superior) pentru fiecare segment al vieții tale.

Unește toate nivelurile aferente fiecărui segment. Perimetrul realizat reprezintă Roata Vieții tale, în acest moment.

Cât de conștient ai fost până acum de acest aspect?

Oferă-ți timp și răspunde la următoarele întrebări:

  1. Ce surprize există pentru tine?
  2. Ce simți despre viața ta când te uiți la rezultatul final?
  3. Cum petreci timpul în aceste arii? Cum ai vrea să petreci timpul în aceste arii?
  4. Cum ar arăta un scor de 10 la secțiunile unde nu ai atins acest nivel? Ce ar trebui să faci?
  5. Care dintre aceste arii din viața ta ai dori cel mai mult să le îmbunătățești?
  6. Cum ai putea face spațiu pentru aceste schimbări în viața ta?
  7. De ce ajutor și asistență ai putea avea nevoie de la alte persoane (prieteni, familie, specialiști) pentru a face schimbări și să fii mai împlinit în viața ta?
  8. Ce schimbare ar trebui să faci prima dată? Și ce schimbare vrei să faci prima dată?
  9. Dacă ar fi o acțiune cheie pe care ai putea să o faci, ce ar începe să aducă starea de bine în viața ta, care ar fi?


Pentru a încheia exercițiul alege 3 arii pe care vrei să lucrezi în perioada următoare pentru a te simți împlinit. Identifică o acțiune pentru cele 3 arii pe care să o aplici chiar de acum.

  • Care ar fi aceste acțiuni?
  • Care este cel mai mic pas pe care îl poți face acum pentru a începe schimbarea pe care ți-o dorești?
  • Pentru a avea starea de bine pe care ți-o dorești?
 

Instrumentul 2 – Părinte Conștient

Compatibilitatea carierei cu viața de familie, mai ales dacă ești părinte este fragilă și de multe ori avem gânduri despre ce prioritate este bine să avem – carieră sau familie, gânduri despre cum să ne conectam ca și părinți mai ușor cu copiii noștri, despre cum să creăm o relație armonioasă părinte -copil, astfel încât aceasta să se dezvolte armonios.

Încurajează o legătură plină de bucurie și iubire între tine și copilul tău prin ascultare profundă, întrebări puternice și povestiri inspirate. Încurajează-l să-și exprime emoțiile, astfel vei învăța cum să fii un părinte care ascultă activ și astfel vei înțelege profund ceea ce simte copilul.

Întreabă-l ce părere are! Părerea lui contează.

Foarte puțini părinți își întreabă copilul ce părere are, ba mai mult, unii nici nu consideră că acest lucru i-ar ajuta cu ceva.

Lucrurile mărunte rămân memorabile și prețioase în viața unui copil, susțin creșterea nivelului de stimă de sine și ne ajută să ne stabilim relații sănătoase cu copii nostri.

Cum facem în așa fel încât fiecare dintre noi să obțină cât mai mult din ceea ce își dorește? Asta înseamnă a-i arăta unui copil că este important, respectat, valorizat și văzut. În acest fel, stima lui de sine va crește .

Acest exercițiu, atât de simplu, are un impact foarte mare în satisfacerea celor 3 nevoi de bază (conectare, competențași control) și în creșterea stimei de sine.

Te invit să te gândești și să notezi care ar fi câteva dintre situațiile care urmează să se întâmple în viața voastră și în care ai putea să ceri părerea copilului tău.

Poți începe cu aceste întrebări deschise:

  1. Ce părere ai despre?
  2. Ce ar alege el/ea?
  3. Cum vede el/ea lucrurile astea?
  4. Cum ar decide în asemenea situații?

Ne poți lăsa mesajul tău după realizarea acestor exerciții să ne spui ce impact au avut pentru tine.
Dacă ți-au fost utile aceste două instrumente în coaching pentru a spori gradul de conștientizare, transmite-le și celor dragi ție pentru a identifica stare de bine în viața lor.

This will close in 0 seconds

This will close in 0 seconds

This will close in 0 seconds

This will close in 0 seconds

This will close in 0 seconds